Ştiri - ITV
Среда, 21 Ноябрь 2018
Codul educației, care a fost elaborat acum câțiva ani, trebuie suplinit cu unele prevederi care urmează să soluționeze problemele cu care se confruntă sistemul de educație din Republica Moldova. Declarația aparține ministrei educației, culturii și cercetării, Monica Babuc. Potrivit ministrei, la patru ani de la elaborarea Codului mai multe prevederi sau nu au fost implementate pentru că nu au existat…
e-max.it: your social media marketing partner
Timp de două zile, sâmbătă și duminică (6-7 octombrie), 60 de vinificatori își vor prezenta vinurile în Piața Marii Adunări Naționale. Ceremonia de deschidere a Zilei Naționale a Vinului va avea loc la ora 11.00. În cadrul Școlii Vinului, vor fi desfășurate mai multe master class-uri ghidate de somelieri profesioniști, care vor iniția participanții în tainele consumului conștient al vinului.…
e-max.it: your social media marketing partner
Președintele R. Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Mareșalul Senatului Poloniei, Stanislaw Karczewski, care efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 4-6 octombrie curent. Șeful statului a menționat că între cele două state există relații diplomatice, economice și prietenești foarte bune. Polonia este și va continua să fie ambasador al Republicii Moldova și să susțină reformele de…
e-max.it: your social media marketing partner
În contextul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățămînt, Igor Dodon a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova la circa 200 cei mai buni pedagogi din întreaga țară, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Republicii. Diplomele au fost acordate în semn de apreciere a măiestriei pedagogice manifestate la promovarea unui învățămînt de calitate, pentru cuget competitiv și creativitate…
e-max.it: your social media marketing partner
Traficul rutier în perimetrul Pieței Marii Adunări Naţionale (PMAN) va fi suspendat în seara zilei de 4 septembrie în legătură cu amenajarea platourilor pentru Ziua Naţională a Vinului. Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, «Suspendarea traficului va avea loc între orele 23.00 – 6.00 pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Al. Puşkin – Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. În această…
e-max.it: your social media marketing partner